Programul
de studiu SISTEME ŞI ECHIPAMENTE
TERMICE (SET)
Scopul acestui
program este de formarea specialiştilor in sisteme şi echipamente
termice cu pregătire complexa care să se încadreze rapid in
activitatea productiva atât in domeniul termic cât şi în
alte specializări înrudite ale profilului mecanic şi chiar in
specializări care nu aparţin profilului mecanic. Programul
de studiu abordează procesele din:
·
instalaţii
frigorifice şi de condiţionare a aerului,
·
motoare cu ardere internă pentru autovehicule rutiere şi
transporturi navale
·
cazane de abur şi turbine cu abur şi gaze
pentru termoenergetică
·
instalaţii termice industriale şi casnice.
Obiectivele programul de studiu SET
sunt formarea de specialişti care
să:
·
cunoască construcţia
instalaţiilor termice actuale şi a tendinţelor de dezvoltare a
acestora;
·
cunoască tehnologiile
actuale de fabricare, montare, probare şi exploatarea sistemelor şi
echipamentelor termice;
·
stabilească starea
tehnică a instalaţiilor termice pe baza parametrilor de proces
şi organizarea lucrărilor de mentenanţă necesare
funcţionarii sigure a acestora;
·
aibă însuşite
deprinderile necesare pentru exploatarea raţională a
instalaţiilor termice;
·
gestioneze cu maximă
eficienţă energia electrică şi termică, şi
să reducă la minim pierderile de energie în activitatea de
exploatare, cu condiţia respectării normelor de prevenire a
poluării mediului ambiant;
·
încadreze sistemele
termice în sistemele generale ce constituie obiectul teoriei sistemelor;
Avantaje: studenţii specializării
SET beneficiază de:
·
burse de merit şi de performanţă
ştiinţifică (medii
anuale peste 9,00), burse de studii (medii între 7,00-9,00);
·
burse sociale pentru cei cu venituri mici;
·
burse de studii parţiale în străinătate prin
programul Erasmus sau prin convenţii bilaterale între universităţi.
·
burse private de la agenţii economici care sunt
beneficiarii tradiţionali ai inginerilor pregătiţi de Facultatea de Mecanică
·
laboratoare moderne;
·
acces gratuit la Internet;
·
cazare în cămine studenţeşti;
Programul
de studii are vizibilitate internaţională recunoscută,
obţinută prin schimburi de experienţă cu
universităţi din Europa şi SUA şi prin acorduri bilaterale
didactice şi de cercetare în cadrul programelor comunitare (ERASMUS,
TEMPUS, Leonardo da Vinci) şi în cadrul CEEPUS. Astfel, la Universitatea
"Dunărea de Jos" din Galati vin profesori invitaţi din
străinătate pentru a preda studenţilor de la programul de studii
SET, profesori de la programul de
studii SET predau la alte
universităţi din Europa şi SUA, studenţi de la programul de
studii SET efectuează stagii de
studii in universităţile europene in sistemul de credite ECT sau
mastere şi doctorate sau efectuează stagii de practică în
întreprinderi din UE.